Templul în care zeii au coborât în iarbă
Stadion: „Ion Oblemenco”
Denumire veche: Central (până în 1996)
Adresă: Bulevardul Știrbei Vodă nr. 25, Craiova, Dolj
Capacitate: 30.944 locuri
Legendarul templu al fotbalului românesc a fost demolat pentru a se construi o arenă ultramodernă. Lucrările au început în vara lui 2015 și s-au finalizat în toamna anului 2017.
Investiția cuprinde:
Un stadion de fotbal cu o capacitate de 30.944 de locuri pentru spectatori;
Amenajări exterioare urbane și peisagere cuprinzând parcaje, alei pietonale și carosabile.
Regimul de înălțime este P+6E, iar stadionul are o capacitate de 30944 de locuri în tribune pentru spectatori.
Stadionul este împărțit in patru sectoare: Tribuna VIP, Tribuna 2, Peluza Nord și Peluza Sud
În tribuna 1 sunt distribuite funcțiunile aferente sportivilor, presei și persoanelor VIP. În tribuna 2, peluza 1 și peluza 2 sunt funcțiuni aferente publicului.
La nivelul parterului, sub peluza 1 și 2 și tribuna 2 se regăsesc spații tehnice, administrative și parcări.
Suprafața construită la sol a stadionului va fi de 27,001.42 mp.
Suprafața desfășurată construită a stadionului va fi de 54,159.96mp.
Stadionul are suprafața de joc amenajată cu gazon natural, tribune acoperite, cuprinzând sub gradenele tribunei vest dotările necesare bunei funcționări a zonei sportive, media, administrative precum și a facilităților pentru spectatorii VIP.
Suprafața de joc este înierbată cu gazon natural care are un sistem complex de drenare, irigare, uscare-ventilare și încălzire pe timp de iarnă.
În tribuna vest este amenajată o zonă de cazare pentru cantonamente cuprinzând 40 de camere pentru cazarea sportivilor de cca. 20 mp dotate cu băi. Zonele de cazare au mici foyere de distribuție precum și o zonă SPA cu facilități de recuperare situată la parter în directă legătură cu zona de cazare.
Terenul este dotat cu un sistem de nocturnă perimetrală. Afișajul electronic pe stadion se va rezolva prin două panouri de afișaj situate pe latura de N-E si latura S-V.
Vechiul stadion „Ion Oblemenco”:
În 1964, odată cu promovarea Științei în prima ligă, stadionul Tineretului s-a dovedit neîncapător, prea mic pentru pasiunea și dragostea oltenilor pentru fotbal și echipa lor de suflet. Astfel, s-a proiectat o nouă arenă: Centralul din Bănie!
Stadionul a fost inaugurat la 29 octombrie 1967, cu ocazia meciului România – Polonia, scor 2-2, joc în care au evoluat și alb-albaștrii Sfârlogea, Deliu și Marin Marcel.
De atunci a devenit fieful Universității Craiova! Locul în care zeii din Maxima au coborât în iarbă pentru a face fericiți zeci de mii de suporteri. Fiorentina, Leeds United, Olimpiakos Pireu, Bordeaux, Kaiserslautern, Betis Sevilla, Monaco ori Galatasaray au fost îngenuncheate de Universitatea Craiova pe vechiul Central. Aici, craiovenii au sărbătorit cele patru titluri naționale cucerite. Vechiul Central a fost martorul unor goluri și meciuri de legendă, inclusiv al parcursului european al Universității Craiova din sezonul 1982-1983 până în semifinalele Cupei UEFA.
De altfel, stadionul deține recordul de spectatori la un antrenament al echipei naționale: 15.000 de olteni au venit să-i vadă pe tricolori la ședința de pregătire dinaintea meciului cu Bosnia, în 2003.
Din 1996, odată cu plecarea Tunarului din Bănie în lumea celor buni, stadionul i-a purtat numele: „Ion Oblemenco“, în semn de omagiu pentru cel mai prolific atacant din istoria Craiovei, omul care s-a identificat practic cu clubul.
Ultimul meci oficial pe vechea arenă „Ion Oblemenco“ s-a jucat la data de 4 decembrie 2014, în optimile de finală ale Cupei României, când Universitatea a înfruntat Steaua București. La data de 19 mai 2015, componenții „Campioanei unei Mari Iubiri“, ai „Craiovei Maxima“, generația eventului din 91 și-au luat rămas bun de la stadionul pe care au scris gloria fotbalului din Bănie, primind, în semn de prețuire, o bucată din gazonul care a fost martorul viu al marilor performanțe naționale și continentale.
Meciul următor
Lun, 25 Nov 2024
20:30
UTA Arad
Liga 1
Stadionul Francisc Neuman
DigiSport 1, Prima Sport
Clasamentul
# | Echipa | M | P |
---|---|---|---|
1 | U Cluj | 16 | 30 |
2 | CFR Cluj | 16 | 27 |
3 | FC Petrolul | 16 | 26 |
4 | Universitatea Craiova | 16 | 25 |
5 | FC Dinamo | 16 | 25 |
6 | FCSB | 15 | 24 |
7 | FC Rapid | 16 | 23 |
8 | Sepsi Sf. Gheorghe | 16 | 22 |
9 | Oțelul Galați | 16 | 20 |
10 | FC Farul | 16 | 20 |
11 | Politehnica Iași | 16 | 20 |
12 | UTA Arad | 16 | 18 |
13 | Unirea Slobozia | 16 | 18 |
14 | FC Botoșani | 15 | 13 |
15 | Gloria Buzău | 16 | 13 |
16 | FC Hermannstadt | 16 | 13 |
Newsletter
Scrie-ne!
Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.