Avancronica LPF a meciului cu Buzău

Avancronica LPF a meciului cu Buzău

Oltenii au un moral bun înaintea disputei cu Gloria, asta deoarece sunt neînvinşi după cinci runde şi încep etapa din postura de lideri. De partea cealaltă, deşi sunt nou-promovaţi în competiţia elită a României, buzoienii au lăsat o impresie pozitivă în acest start de campionat din care au scos cinci puncte (2-1 cu Poli Iaşi, 0-0 cu Petrolul, 1-1 cu Rapid). Gloria a reuşit să înscrie în ultimele patru meciuri, partide în care adversarii au deschis scorul de fiecare dată.

Cu patru goluri marcate şi o pasă decisivă, Alexandru Mitriţă a continuat şi în ediţia curentă evoluţiile excelente din 2024, an calendaristic în care a înscris în SuperLigă de 12 ori şi a oferit opt pase decisive.

Din postura de antrenor, Andrei Prepeliţă o va întâlni pe Universitatea Craiova pentru a şaptea oară în campionat, palmaresul precedentelor confruntări cuprinzând două victorii, un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri.

Partida va fi una specială pentru Nicuşor Bancu, cel mai vechi fotbalist din lotul craiovenilor. Experimentatul jucător oltean va bifa cea de a 300-a prezenţă în principala competiţie internă, întrecere în care a debutat pe 25 iulie 2014, în Universitatea Craiova - Pandurii 1-1. În tot acest interval, 11 sezoane, a marcat de 24 de ori în SuperLigă, a pasat decisiv de 40 de ori, iar 168 de meciuri le-a început din postura de căpitan al alb-albaştrilor.

22 de jucători au evoluat pentru gruparea din Bănie în primele cinci runde, dintre care doar Laurenţiu Popescu şi Denil Maldonado au bifat toate cele 450 de minute.

Gloria Buzău este echipa cu cei mai mulţi debutanţi în acest start de sezon, nouă dintre cei 23 de fotbalişti utilizaţi de Andrei Prepeliţă bifând primele lor minute în Superligă.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.

Liga 1 Betano

Meciul următor

Lun, 28 Oct 2024

21:00

FC Farul

Liga 1

Stadionul Central „Academia Gheorghe Hagi”

DigiSport 1, Prima Sport

Clasamentul

# Echipa M P
1U Cluj1223
2Universitatea Craiova1321
3Oțelul Galați1119
4CFR Cluj1118
5FC Dinamo1218
6FC Petrolul1218
7FCSB1116
8UTA Arad1215
9Sepsi Sf. Gheorghe1214
10Politehnica Iași1214
11FC Farul1213
12FC Rapid1213
13FC Hermannstadt1213
14Unirea Slobozia1212
15FC Botoșani1111
16Gloria Buzău1210

Newsletter

Scrie-ne!

Datele personale colectate în formularul de mai sus vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre, prin luarea la cunoștință a sugestiilor și nemulțumirilor dvs.